Iulia de martie: Ce am meșterit în 3 vineri din 4

4 martie 2016. Un înțelept mi-a spus că cea mai sigură metodă de a depăși frica de moarte cînd zbori cu avionul este să nu te gîndești deloc la asta. Practic, în loc să îți storci creierii încercînd să ghicești care vor fi ultimele tale cuvinte cînd vei realiza că se prăbușește toată hardughia, trebuie să faci ceva ce îți place atît de mult încît să te acapareze total. Te rog să iei în considerare următoarele variante: o discuție despre undele graviaționale, lectura unui roman de Yan Lianke, scrisul la o carte cum nu s-a mai scris alta, audiția ultimul album LCD Soundsystem. Dacă nu funcționează niciuna, poți la o adică să răsfoiești o revistă Vogue, ceva mătăhălos cu toate colecțiile de primăvară/ vară. Nici nu e cazul să stăruim prea mult asupra experienței mele pe marginea subiectului - singura chestie care m-a ținut super concentrată în timpul zborului a fost activitatea de tip selfie. Click aici că am scris și filmat toate detaliile.

11 martie 2016. La numai cîteva ore după ce m-am zbenguit în chiloți cu volănașe în peisajul detaliat mai jos, s-a întîmplat din nou. De data asta, a fost senzația de „am ceva în gît”. Am încercat progresiv toate tratamentele posibile: dres vocea, tușit crunt, miere, sirop de tuse, respirație abdominală în ritmul bătăilor inimii. Ceva-ul s-a transformat într-un dop pentru căile respiratorii cînd mi-am dat seama că sîntem într-o stațiune mică și nelocuită în care n-o să vină niciodată o ambulanță, cu atît mai puțin pentru un nod în gît. Cătălin dormea deja, așa că a trebuit să mă mut cu atacul de panică în baie și să continuăm acolo. Peste două ore, ca și cum nimic nu m-ar fi sufocat, am adormit mulțumită că terminasem de citit drăguța „Suflet curat”, de Flaubert.

 photo GAETA foto iulia burtea 2.jpg

18 martie 2016
În ciuda faptului că, în general, arta este ceva foarte jenant și supus interpretărilor limitate, am creat totuși prima mea instalație și am atîrnat-o în cui. Ea este:

 photo IULIA BURTEA - instalatie de arta ROZA.jpg

Selfie de grup

Deși stau pe scaun la coafor cu moațe în vîrful capului, nu e momentul potrivit pentru botic de rață. O altă ființă umană îmi desface părul șuviță cu șuviță, separă cu croșeta cîte 3 fire odată și le colorează în nuanțe de blond diferite, după care le împachetează în staniol. Mai multe femei stau pe scaune în aceeași încăpere și alți oameni le umblă prin păr. Lumina călîie de afară ne trece rapid cu vederea. Practic, situația noastră strălucește destul de sărăcăcios într-un salon de lux din București.

Dacă ești fată și pe deasupra poetă închipuită și posesoare de blog, e firesc ca sensibilitatea să te țină numai în șuturi. Te confrunți cu tot soiul de reacții afective și apoi le ilustrezi cît poți tu de frumos cu mai multe poze fără riduri, fără păr alb și fără dinți galbeni la rădăcină. Dar starea mea de acum, inadecvarea care poate fi pe alocuri confundată cu oboseala sau cu frica, nu e neapărat o chestie pentru fete. Ființa care îmi croșetează șuvițele, sora mea chinezoaică, prietenele mele cu gura pînă la urechi, colegii din editură, mamele și pamfletarii de pe facebook, înstrăinații de mine și oamenii necunoscuți de pe planeta pămînt, cu toții știu sentimentul ăsta. Nu face parte din sfera mîncare-haine-adăpost-ocupație-călătorii-prieteni-iubiri. A fost dezbătut pe larg în revista Les Temps Modernes și descris superficial în Cosmopolitan. E liniștitor că inadecvarea se simte la fel înăuntrul tuturor pachețelelor de organe în care sîntem captivi, chiar dacă se exprimă diferit. Pentru fundul meu și pentru rațiune, scaunul din fața oglinzii de la coafor este unul dintre cele mai comode și sigure locuri din lume. Prin prisma acestui sentiment, e un hățis în junglă.

Și, cum stau aici înconjurată din toate părțile de pericolele vieții în sălbăticie, o altă ființă umană îmi croșetează în continuare firele de păr din cap, cu grijă să nu doară, iar eu continui să scriu pe telefon, ca Codin Maticiuc sau ca Marian Godină, dar cu cuvintele mele, despre selfie-ul pe care-l avem în comun.

 photo iulia selfie de grup 3.jpg

 photo iulia selfie de grup 1.jpg

 photo iulia selfie de grup 2.jpg

De ce s-a transformat Remus Cernea în prinț din motivele greșite

Cînd eram mică și chiar mai neajutorată decît acum, vecina și colega mea de clasă Aurelia mă alinta pe maidan așchilopato, aschilambico, scheletronule, așchimodie, două bețe-nfipte-n cur, că doar nu era să-mi zică firavo. Cînd am crescut și mi-au ieșit la iveală picioarele de sub rochii de designer pac! rățușca cea urîtă a devenit cool inclusiv pentru un public care și-ar fi testat pe ea aptitudinile de bully în trecut. Așa și cu broscoiul Remus Cernea, care a fost fătălău, poponar, oaie creață și rocker jegos pînă s-a pupat cu Mica Sirenă la Palatul Parlamentului și a devenit cool cît ai zice „delfin”.

Ca să ne înțelegem, Remus Cernea e cool. Pentru că susține în parlament, pe Facebook și în general pe unde apucă drepturile omului, protecția mediului, separarea dintre stat și biserică, parteneriatul civil. Postează chestii adorabile ca „Animăluțele sunt drăgălașe și prietenoase. Ar trebui să le respectăm și protejăm, nu să le torturăm și mâncăm”. Chiar și cînd face o gafă, cum a fost vizita în țara-fantomă Taiwan, se folosește de ocazie pentru a-și exersa toleranța: „Îmi doresc foarte mult ca autoritățile decidente din România să dovedească înțelepciunea necesară pentru a fi deschisă la București o reprezentanță economică și culturală a Taiwanului". Sînt perfect de acord că nu e nimic extraordinar în a fi tolerant și normal la cap, dar lucrurile simple, elementare, care ar putea să fie de la sine înțelese, au nevoie de multă reclamă într-o „țara mea” în care dumnezeu își bagă coada în revizuirea Constituției, bisericile concurează cu spitalele, școala are loc de religie, dar n-are loc de educație sexuală, homosexualitatea trece drept boală psihică în glosarul multora, iar Klaus numără pînă la 3 în fața unei hotărîri judecătorești definitive.

Deși e evident că Remus Cernea e un parlamentar de bun simț, e mai degrabă luat la mișto decît luat în serios pe fond. Într-un costum slim și cu o atitudine virilă ar fi putut să susțină că dugongii sînt persoane non-umane și ne-am fi gîndit măcar preț de un talkshow dacă nu cumva chiar are dreptate. Că folosește des cuvîntul drăgălaș și că locuiește cu părinții ar fi fost dovezi de excentricitate pentru un bărbat sexy. Așa, Remus Cernea e doar lame. A fost. Pentru că de cîteva zile toate mătușicile îi urează casă de piatră și toți vericii îl invidiază cu foc.

Dar a devenit cool din motivele greșite. Acolo unde n-au răzbit convingerile lui, a punctat decisiv iubita fîșneață. Și nu greșesc doar cei care și-au azvîrlit admirația asupra lui acum. Remus Cernea are o problemă serioasă dacă înțelege ca pe o victorie faptul că le-a arătat el lor că nu e homosexual, ci iubitul unei femei frumoase, fraerilor!.

 photo iulia burtea foto montaj remus cernea.jpg
Fotomontaj de Cătălin Cristuțiu :)