HAI PA

Mi-a umplut “Hai!” toată gura, şi putea să îmi umple şi o oră din viaţă, înainte de căderea serii. În sinea lui, “Hai!” însemna să-mîzgălim-un-curcubeu-să-îl-înnodăm-de-la-un-capăt-de-coada-unicornului-să atîrnăm-peste-goana-lor-prin-iarbă-două-coarne-de-cerb-cu-oricîte-ramificaţii. În realitate, “Hai!” a durat doar o silabă înainte să îi răspundă refuzul.

Şi nu de viaţa scurtă ne e frică, şi refuzurile ştim să le acceptăm, numai să nu ţipe cu răutate la “Hai!” din bunătate.

Nici tăcerea nu e bună. Nu cînd ieşi pe uşă şi cine rămîne în urma ta nu aude “Pa”.

TIME ISSUE

Dramele adolescenţei mi-au suflat astăzi în ceafă, sub coada de cal. Să văd “no gain” în colţul din dreapta m-a demoralizat total, pentru că sunt peste o mie de chestii pentru care concurez acum, şi trebuie să o fac plină de încredere înainte să se adeverească.

Ce s-a schimbat e că mai nou ştiu care e adevărul, la 16 ani nu ştiam decît “ah, dacă nu mă transform în strigoi după moarte”. Nici ceasul cu limbi nu-l ştiam. Nici nu se punea problema să cîştig, cîtă vreme aveam o viaţă de pierdut. 

Colajul Emiliei Barbu este inspirat de o pagină din jurnalul meu de la 16 ani. Pentru Love Issue. 

FOAMEA MEA

Dragul meu jurnal,

Mi-e foame.

Mi-e foame cît infulec cîte felii de salam pot să apuc dintr-odată, nu le mai jupoi pieliţele, mai sorb cîte o lingură de iaurt gras ca să nu mă înec între înghiţituri. De două ori îmi înfig ghearele într-un croissant pînă îl sfîşii complet. Umplutura de siropuri îmi pătează faţa de pe tricou şi se prelinge pe tine. O ling de peste tot. Tot ce mănînc, mănînc cu mămăligă că altfel nu mă satur. Nu mă satur nici aşa, dar cu un boţ de mămăligă în burtă gîndesc cu guguloaie şi dorm mai bine.  

Mi-a fost foame toată ziua. Mi-e foame toată viaţa. Dacă am mîncat ficăţei prăjiţi, creier pane sau sarmale de porc după miezul nopţii mi-am băgat degetele pe gît şi m-am despărţit de ele înainte să se depună creierul pe fund şi ficăţeii pe burtă. Mi s-a făcut foame la loc şi foamea m-a eliberat.

Astăzi am mîncat ceva bun care era al altcuiva. Cînd m-a prins cu bunătăţile în guşă, m-a rumenit pe toate părţile şi m-a săturat cu gura. M-a înfulecat pînă au rămas doar ghearele din mine. Mai mult nici nu-mi trebuie ca să mă lupt cu foamea.

Doar de o îmbucătură din tine mai am nevoie, ca să mă înving pe mine.

PICTURES OF ME

Acum arată aşa: un pahar de vin, o scrumieră nespălată şi o ţigară aprinsă la 30 de centimetri de lumea păsărilor.

Acum două zile am scris că “Realitatea e mai frumoasă decît visele.” Visasem o micuţă pisicuţă moartă epuizată într-o capcană de soricei. Chiar şi aşa, tot n-am avut dreptate. Realitatea e ceva ce efectiv nu-se-poate.

DOR DE SOARE, POFTĂ DE MÎNCARE

Toată lumea ştie ce are de făcut cînd îi e dor de cineva. Se apucă să îl caute pe internet, să pună mîinile pe picioarele lui, îi face de mîncare porţii în farfurii mari şi i le întinde pe masă cu faţa la soare.
Nici n-ai ce să faci altceva.