LA CASĂ NOUĂ NU TE DUCI CU MÎNA GOALĂ ŞI CU INIMA PLINĂ

Photobucket

OK. S-a inventat un tip de pernă pe care trebuie să stai dacă dormi pe spate şi un tip de pernă care se recomandă dacă dormi pe o parte. Dar a spus oare cineva pe ce tip de pernă trebuie să te sprijini cînd scrii primul text în apartamentul tău? Şi numai al tău. E simplu: stai pe TOATE tipurile de perne. Pentru că atunci cînd eşti singură trebuie să ai patul atît de bine echipat încît să poată dormi fericit lîngă tine orice tip de bărbat. Ca să îi faci să se simtă prost pe cei care nu vrei să se mai întoarcă nu trebuie să mai spun eu ce e de făcut. E la fel de simplu: îţi iei în dinţi inima de stat cu spatele. 

Pentru cine are şi alte curiozităţi legate de prima mea noapte acasă:
- Am fost îmbrăcată într-un tricou bărbătesc de la comme des garcons. Singura inimă de aici care stă cu faţa.
- Nu am avut nicio altă pereche de pantofi în apartament decît nişte şlapi de la Melissa. Ok, au fundiţe. Ah, şi ar mai fi şi o pereche rătăcită de pantofi sport. Sînt ai fostului chiriaş. I-am încuiat într-o pungă şi m-am rugat să uit cum arată.
- În dressing am 2 pungi albastre de la Ikea. Goale.
- Am 2 periuţe de dinţi în baie. Don`t ask. Dintr-o întîmplare stupidă. Ironia sorţii mele.
- Nu mi-a fost frică de infractori. I-am aşteptat pînă la 2.40, apoi am adormit.
- Da, am băut alcool.
- Am adormit cu Suicide - Dream baby dream pe repeat.
- M-am minunat de mai multe ori că e foarte frumos aici.
- Am recapitulat cum mi-ar plăcea să mor.
- M-am gîndit la toţi oamenii de pe planetă care dorm singuri şi mi-a fost drag de ei. Apoi mi-am dat seama că sînt nenorociri mai mari în lume şi ei mi-au devenit brusc indiferenţi.

Cu o noapte înainte, mă întrebam dacă e de preferat să dorm pe canapeaua altui suflet în loc să dorm în patul meu. Între 2 uşi şi 2 geamuri trîntite la perete, în curent şi sub acele tînţarilor, în loc să dorm în patul alb cu baldachin şi cearşafuri neutre care să le placă tuturor tipurilor de bărbaţi. Am decis că nu contează. Important e să adorm de acum înainte într-o casă în care capacul de la WC să nu stea niciodată ridicat.

5 comments:

  1. Cu fiecare postare ma fascinezi mai mult.

    ReplyDelete
  2. Mii de felicitari pentru noul cuib, si propriu pe deasupra !!!! Este intr-adevar o realizare sa ai propriul tau pat, in care sa poti dormi incaltata cand achizitionezi o noua pereche de pantofi, acesta este visul meu :)Tonul abordat pare atat de serios si matur, dar subiectul este atat de induiasator, ca imi pare ca tuturor ne vine sa te strangem in brate si sa te felicitam... Ura!!! Pentru o Julie independenta !!!

    ReplyDelete
  3. mi se pare cea mai frumoasă obsesie să adormi cu o anumită piesă pe repeat

    ReplyDelete