CUVÂNTUL TĂU ESTE O CANDELĂ PENTRU PICIOARELE MELE ŞI O LUMINĂ PE CĂRAREA MEA

Photobucket
Bunul dumnezeu ne ţine ca pe vitele din care feliem dumicaţii pentru rudele care ne trec pragul
Ne îmbracă în rochii vechi de două sezoane
Ne hrăneşte cu covrigi uscaţi şi suc la doi litri
Ne lipeşte de calorifer în lumina becului de stradă
Bunul dumnezeu ne suie călare pe mese şi ne găureşte ca pe mere stricate
Ne cumpără torturi mari rotunde, le umple de lumînări şi ne cîntă la mulţi ani an de an
Ne încalţă de la Marni
Ne lasă timp liber
Ne dă afară
Bunul dumnezeu a văzut ce fac cînd nu era nimeni altcineva aici, a văzut ce n-au văzut ochii niciunui om

3 comments:

  1. Nu e teribil de obositor sa fii mereu "fiica pierduta" a intunericului si disperarii? Voiam sa scriu "te rog sa nu crezi ca te judec", dar nu e adevarat. Asa e firea noastra sa judecam pe cei din jur, mai ales in necunostiinta de cauza. Spui ca tot acest intuneric esti tu...esti sigura? Nu e doar o masca "interesanta"? Nu poti iubi pantofii daca tot ce ai in suflet e disperare si durere...trebuie sa fie acolo pitita o fetita care topaie de fericire cand deschide coletul de la outnet...de ce o cenzurezi?

    ReplyDelete