ROTUNZI AVEA OBRAJII, ŞI OCHII VII, SIHAŞTRI, CA-N ŢARA LUMII ALBE DOI FEŢI FRUMOŞI ALBAŞTRI

Photobucket

Avea părul permanent cînd mi-a dat cu linia la palmă şi o iritaţie pe piept, fiind timp de vară, cînd a scos vătraiul de după sobă. Era şi după dulap ceva, o vergea lucitoare ca un finisaj de mobilier lucrat de mînă. A avut şi o căpiţă de păr oxigenat în cap cînd mi-a promis că rezolvă ea tot, eu să stau liniştită şi cuminte, iar de-a doua zi m-a lăsat baltă, nu mi-a mai răspuns la telefon şi de ea aveam atunci cea mai mare nevoie, în capul ei prăjit sub cască la coafor era tot adevărul renunţării la viaţă, că lupta pentru viaţă însemna atunci prea puţin chiar şi pentru mine. Într-una dintre dăţi purta şapcă peste păr creţ, atunci mi-a descris clădirile dezafectate pe lîngă care treceam cît a putut de exact, şi ăsta e cam cel mai firesc, deşi plictisitor, lucru pe care l-a făcut vreodată de faţă cu mine. A adormit lîngă toate secretele mele şi a scăpat cu mîinile curate din fiecare cameră în care mie mi se întîmplase ceva rau. 

Eu am fost de fier şi am fost cald de fiecare dată. 

Dar am răcit între timp, şi nu mai contează cum arată pentru că vine doar noaptea pe întuneric să pună o poveste, apoi să schimbe placa.

2 comments:

  1. aici e despre copilul rănit de cine trebuia să îl ocrotească și conțină cu toată ființa? printre cele mai triste întâmplări din universul știut.

    ReplyDelete
    Replies
    1. Sînt mai multe portrete fulger ale oamenilor care m-au rănit într-un fel sau altul, începînd din copilărie, dar fără a se termina acolo :)

      Delete