TU VORBEŞTI CARE NU EŞTI

Photobucket

Photobucket

Am inima umflată, cam de mărimea tuturor pumnilor pe care i-a strivit. Trebuie să scriu numai despre ce ţine minte într-un singur moment.

Am atîrnat o vulpe de bara de sus din faţă a patului. Nu e vulpea corectă. Pe cea corectă am probat-o într-un beci în Budapesta şi n-am putut să dau bani pe ea. Pe mine dacă mă sperie ceva mă aşez pe scăunelul din cabina de probă şi mă gîndesc bine la lucrul ăla. Atunci am făcut mai mult decît atît, m-am gîndit la vulpea pe bani şi în timp ce am răsfoit tot restul beciului. M-au şi durut întruna beţele de braţe de cît am scormonit printre halate, genţi de doctor şi cojoace, dar numai că vulpea-mai-stătuse-în-jurul-gîtului-cuiva-dar-înainte-de-asta-stătuse-pe-picioarele-ei aveam în cap.

Sînt şi eu conştientă că nici vulpea corectă nu era tocmai o vulpe, e clar pentru oricine că era o blană jupuită de pe o vulpe, ochii adevăraţi sînt scoşi, botul e smuls. Dar peste tot prin beci m-a mîngîiat mîngiierea în gol cu care gheruţele ei striviseră blînd aerul la momentul la care vulpea ieşea din vulpe.

Peste cîteva luni am fost gata să trăiesc cu mîngîierea execuţiei la comun, n-am mai stat pe gînduri, am rugat pe cineva să mi-o cumpere. Eu am încurcat cumva descrierea, deci vulpea care stă acum atîrnată e doar o altă vulpe din care a ieşit vulpea.
 
Iar eu stau aici, proaspăt vopsită şi unsă cu vaselină pe faţă, între o pisică veşnic adormită şi o vulpe care nu închide întunericul niciodată, aşteptînd să scoată cineva iulia din vulpe.

1 comment: