SINGE N'AIME PAS LES ETUDIANTS NI LES MANIFESTANTS

Photobucket

Într-o zi mi-am făcut analize de sînge. Peste încă o zi am fost să iau rezultatele.

În ambele dăţi: geantă de culoarea untului, singură, balerini, unii cu piele de oaie, alţii cu piele de lac, mai mult umezit buzele decît strîns din buze, ochii curioşi, un nesecat izvor de amabilitate faţă de recepţionere în speranţa că îmi vor zîmbi cu dinţi.

Asistenta mea era dintr-o bucată mai dolofană şi ţanţoşă. Dacă mi s-a făcut vreodată rău în timp ce mi se lua sînge? Mai încercasem o singură dată operaţiunea şi mi-era deja rău de dinainte cam cu o săptămînă. I-am spus că nu, normal că nu. Dar nici nu mi s-a făcut niciun pic. Decît o poftă dementă de biscuiţi populari, aşa mi-am închipuit tot timpul că primeşti că răsplată. Mmm… nu, în schimb îţi bagă în ochi procesul desigilării seringii. De parcă n-ar fi clar că aflîndu-te acolo înseamnă că ai deja o boală gravă.

Mă rog, ideea era acum să aflu ce grupă de sînge am. Rezultatele au arătat că A2, rh pozitiv. Îl sun pe tata şi se bucură că e aceeaşi cu a lui şi a surorii mele. În al doilea rînd îmi spune că e o grupă bună. O sun pe mama şi se întristează că nu semănăm niciuna cu ea. Nu există şi un al doilea rînd în care să se bucure totuşi că e o grupă bună. În momentul ăla, cu tata aveam aceeaşi formulă formată dintr-o literă şi o cifră şi acelaşi plus, dar cu mama împărţeam aceeaşi spontaneitate şi sinceritate. Inima cît pumnul pe care îl strîngi ca să curgă sînge din tine în eprubetă.

În următoarele minute scriam un mesaj şi cînd am ajuns la “sînt bine”, chiar fericită că trăiesc să scriu asta, mi-am ridicat ochii şi pe vitrina unui magazin de pe Calea Victoriei scria “MM6-Maison Martin Margiela”. Nu eram deloc bine. Aş prefera oricînd să ţin în mînă un XS 100% mătase în loc să ţin în mine A2 pozitiv.

+ Foto de Ioana This-is-The-Funky-Shit Daria
+ Toate hainele de la Zasha – Ade vă aşteaptă cu reduceri de pînă la 85% la toate piesele Zasha 2005-2011, între 19 şi 21 aprilie, la showroom-ul ei din Intrarea Bogdăniţei nr. 10 et. 3, tel. 0744 372 220

No comments:

Post a Comment