VATĂ DE PIELE

Photobucket Photobucket Eu credeam că e o lăcustă cît o unghie falsă pe un fir de trandafir sub două capete mirate. Transforma praful de sub pat în vată de zahăr şi într-un fin sentiment al apartenenţei. Te plimba de mijloc dintr-un colţ în altul al încăperii să faci măsurători şi planuri desăvîrşite cu gîndul permanent la corecta măsură a lucrurilor. Pe mine m-a pus să promit că o să prăjesc în seara asta chifteluţe de dovlecel.

Lăcusta asta sare departe cum încerc să o prind; cum nu poţi să-l mături de tot, aşa nu poţi să transformi în întregime praful în vată de zahăr, iar măsurătorile au doza lor de inexactitate. Şi chifteluţele de dovlecel în ulei încins pot aştepta pînă în septembrie.

Prietenii pot aştepta pînă atunci. Coşmarurile cu fir epic. Pînă şi viitorul poate aştepta înainte să înceapă de tot. Pînă în septembrie, cînd oricum trecutul va fi la loc atît de puternic încît n-o să mai am unde viitor.   

No comments:

Post a Comment