TOT CU PLÎNSUL ĂSTA

Mai plîng și din alte motive, fiind foarte convinsă acum că dezamăgirea este prea simplă. Pot să bat din picior cioc-boc-șoc și-mi trece pe loc.

Plîng ca să mă ajung din urmă. Cu plînsul mă apropii cel mai mult de toți care am fost aici înainte să fie adăugată iulia la noi. Mă întorc în hohote la toate mîinile cu care ne-am șters la ochi și ne-am infectat în gură, la toate decorurile în care ne-am trăit viețile mediocre, dar curajoase. Fiecare cară ceva cu el de la un nivel la altul, să-i dea putere, amintire și satisfacție. Noi sîntem cu plînsul și am făcut-o și pe iulia să plîngă.

Plîng în singurătate. Alice are 110 ani, este cea mai vîrstnică pianistă din lume, cea mai vîrstnică supraviețuitoare a Holocaustului, și locuiește singură cu convingerea că viața e frumoasă în fiecare zi și că oamenii sînt de iubit. Mi-am petrecut toată noaptea cu vocea ei, cu muzica pianului și cu două prietene care au venit la ea în vizită. Știu că a spus că muzica e dumnezeu, iar eu nu înțeleg muzica, dar l-am înțeles pe dumnezeu de la ea.


3 comments:

  1. Foarte tare! Viața chiar este frumoasa ;)
    http://lovecherriesfashion.wordpress.com/

    ReplyDelete
  2. Foarte tare! Viața este frumoasa si tu inspiri optimism :D

    ReplyDelete