Glazură de depresie

Bună, sînt iulia cu încetinitorul. În toate senzațiile sîntem ținuți 30 de minute la frigider și amestecați cu încetinitorul.    

Locuiesc într-o cameră cu saltea pe dușumea, șifonier de lemn lăcuit, coș de bambus și sobă cu gaze în cel mai izolat loc al unei case din cartierul 23 august. Am stat în mai multe apartamente din București în ultimii 10 ani, la Tudor Vladimirescu lîngă cîinele floricel, pe Vasile Lascăr cu chicinetă și balcon spre Consulatul Bulgariei, pe Nerva Traian în blocul Loto cu bucătărie încăpătoare pentru masa cu 4 scaune, în Drumul Taberei într-un bloc de militari cu arcadă și mozaic, pe Mircea Vodă lîngă Camera de Comerț în patul cu baldachin și pe Dinicu Golescu la 4 blocuri distanță de Gara de Nord. Mai mulți oameni m-au văzut într-unul dintre aceste locuri cu fruntea sus, printre hohote de capră, îmbrățișări și poftiri – la masă, pe canapea, la baie, lîngă mine în pat.

Ca o fantomă, n-am plecat din niciuna dintre casele enumerate - ba chiar unul dintre colocatari mă poartă mai departe și prin alte locuri pe unde s-a mai mutat - dar am ajuns într-un final aici. Să băltesc în aburi calzi, mototoliri de carton sau bumbac și apeluri telefonice, nelămurită asupra unor dureri sau a picăturilor colorate, gîndindu-mă la sufletele ale căror tragedii le accesez la laptop sau le aflu din povestirile celor care îi îngrijesc.

Astăzi, cel mai frumos lucru din lume este trecutul de care mă leagă deșteptarea.

 photo soba_zps35cca082.jpg
 photo cosul_zpsf0115ff6.jpg
 photo patul_zpsf6f26573.jpg

No comments:

Post a Comment