Diferența dintre carte și film

Am făcut totul ca la carte. M-am dat cu dermatograf, apoi am estompat machiajul cu degetele și am finisat cu fard. Mi-am curbat genele, după care le-am îmbrăcat în rimel, pe cît posibil fără cocoloașe. Am asortat negrul denim cu negrul de plasă. M-am încălțat cu sandalele și abia după aceea am cîrpit cu meticulozitate oja neagră de pe degetele mari de la picioare. Mi-am aruncat haina de blană peste umeri cu neglijență studiată. Am dat jos de pe mine un accesoriu înainte să ies din casă ca să evit supraaglomerarea – cum aveam numai o geantă și o curea, înțelept mi s-a părut să renunț la curea. Că n-am găsit taxi la timp, am galopat în sandale pînă în stația de autobuz. La semafor oamenii s-au uitat la corpul meu din cap pînă în picioare, stăruind mai mult asupra sandalelor, și nici în stație nu am fost primită cu indiferență.

Cînd în sfîrșit m-am urcat în autobuz, totul decursese conform planului. M-am trîntit pe scaunul din spate, să contemplu în huruit de motor cele mai eficiente 15 minute din viața mea, dar abia atunci am deschis ochii și am văzut-o. După ce am coborît din autobuz, nu m-am oprit din trap pînă am ajuns pe mocheta roșie, ca într-o reclamă la șampon în partea de sus și cu guma lipită de pantaloni în partea de jos. În mai puțin de 2 minute s-a făcut întuneric și a început filmul.

 photo iulia burtea octombrie 2015.jpg

No comments:

Post a Comment